Cum'ella nascì a vita, è cum'ella sparì

Publié le par Foru Corsu


Avà saperete tuttu nantu à ET (Eternu Tarra) è in quant'à l'origine di a vita... è a so fine 

                                        
Una volta c’era un essare supranu chì no pudemu chjamà una magacciula. Ùn era sola, è parechje eranu e so pare, tutte quante discindente d’altre magacciule benchì tutte quante eterne.
Ùn c’era nè vita nè morte par elle, nè cumenciu nè fine, eranu è basta, ed eranu in lu Niente, è nemmancu u Niente avia tarmini.

Eranu parechje ma l’Infinitu è l’Eternità li davanu a noia è par asarcità a so arte d’essari suprani crionu un’infinità d’intità, di manera ch’elle ne avessinu signe.
È cusì dopu un cumbugliu fù criatu ciò chì no pudemu chjamà l’Universu. L’infinità di l’intità si muvia pà u Niente ind’un’infinità di dirizzione. Iss’intità e pudemu chjamà astri, stelle o pianette. E magacciule pudianu dà e forme è l’aspettu ch’elle vulianu à i so propii astri, sicondu i so estri è a so galabatezza. Face chì c’eranu chì parianu mazzuli di culori, altri eranu veri giganti. Suvente s’alliavianu ancu par furmà intità più maiò, chì no pudemu chjamà custillazione. Si divirtianu e magacciule, è facianu ancu cuncorsi da ditarminà e so cumpusizione e più belle. È cusì e magacciule eterne avianu u gudimentu pà u sempre di ‘ssu spittaculu parpetuu.
Certuni di l’astri eranu fatti di gasu, altri di materie diverse ma sode. È cusì era l’astru d’Eternu Tarru. Eternu Tarru era una magacciula giovana, benchì eterna. L’era toccu un astru giovanu è chjucu, una pianetta chì no pudemu chjamà a Tarra.
À sicretu sunniava di pudè cumpete cù e so pare, ma li paria bella chjuca a so Tarra è mai di li mai cumparisciaria. E stelle, isse gigante di lume è di focu eranu senza paragone à dettu paru.
Quantunque chì nimu pudessi mai spichjà a so opara cumu voglia ch’ella fussi, si messe à dissignà è à sculpisce monti è valle. Ma u culore di a Tarra era scuru, è in lu bughju di u Niente ùn si vidia. Face chì ci messe ciò chì no pudemu chjamà l’acqua : cù u culore di i gasi ch’intundavanu a Tarra turnò un bellu liquidu turchinu chì scurria da partuttu, è dava un aspettu unicu à a Tarra.
Ma unicu po ùn era, chì pocu luntanu l’imitava un so paru, anch’ellu giovanu benchì eternu. Eternu Venare si chjamava.
Tandu Eternu Tarru messe tutta a so abilità à crià ciò chì no pudemu chjamà a vegetazione : arburi è pianti ch’avianu a so vita propia, d’un culore verde vivu. Avà sì ch’era unica a Tarra !
Ò chì maraviglia sta Tarra ! Acqua luccichente, spampillulante, tralucente chì scurria par monti è par valle, arburi splindenti chì criscianu inghjalocu, spisce larghe è monti alti, cuparti à neve bianca è porga ind’ì l’alture, cumpunianu ‘ssu mondu incantatu. Tamantu era u piacè d’Eternu Tarru à ammirà a so Tarra.
Ma tandu li vense torna a noia, chì nulla stalvava mai.
Face chì criò essari semplici, chì no pudemu chjamà l’Animali. L’Animali eranu murtali, è par elli c’eranu tarmini, cumenciu è fine, è l’avia fatti da chì a morte di certi cumpinsassi a vita di l’altri.
Ò chì piacè tandu à girà a Tarra ! Sempre c’era un’accaduta, un evenimentu cù l’Animali. Issi tinti Animali ! Si battianu ind’una vita straziata è incerta par assicurà u so mantinimentu è a so discindenza !
Ma prestu Eternu Tarru si rese contu ch’à l’Animali e so azzione eranu sempre uguale.
È li vense torna a noia.
Face chì criò essari più cumplessi. Ch’ella sia intesa : firmavanu essari murtali, chì no pudemu chjamà l’Umani, ma eranu murtali più capaci.
Ò chì bella idea ch’ellu avia avutu, chì a vita di l’Umani era assai più degna d’intaressu cà quella di ‘ssi puvaracci Animali ! Eppo’ chì vitalità, ch’ingegnu !
Acquistonu ancu l’arte d’aiutassi, di mutualizà i so sforzi, è cusì di sviluppassi. Ma cù a malizia era natu u viziu, ed eranu ancu capaci di stirpassi trà di elli par pocu affare.
Ne era incantatu Eternu Tarru di ‘ssu spittaculu parmanente è di vedeli adattassi à i so circondi è mudificà u so ambiu.
Si punianu ancu quistione in quant’à a so propia esistenza l’Umani. D’altronde vinaranu à ellu, Eternu Tarru, denduli parechji nomi, à ch’u chjamava Diu, à ch’u chjamava Allah,…
Cridianu ancu di pudè spiegà a vita l’Umani, qualmente ch’ella saria piana a Tarra, eppo’ dopu ch’ella saria stata tonda… Quant’è chì tuttu ciò avessi un sensu ind’ì l’Infinitu di u Niente.
Ma si svilupponu, si svilupponu, à gradu à gradu prugridiscianu l’Umani, è criscia a somma di e so cunniscenze, è criscia u so numaru. È à tempu criscianu ancu e so cirtezze è u so orgogliu. Sguasgi avianu a pratesa di pudè spiegà a vita di l’Universu è di nigà à ellu, Eternu Tarru. Chì sfacciatagine ! Ma i sensi povari di l’Umani, a so ragione scarsa è u so mondu strettu è limitatu eranu impidimenti par ispiegà l’Eternità è l’Infinitu. U linguaghju stessu più di mintulà ste nuzione ùn pudia, ch’era una criazione di l’Umani cù e limite di l’Umani.
Ma criscia u so numaru, è oramai avianu invasu tuttu u spaziu tarranu. Distrughjianu e fureste, minacciavanu a sopravvivenza di l’animali è arruvinavanu a bella opara d’Eternu Tarru. Quessu ne era assai scunvoltu, è tante volte pruvò à ragiunà l’Umani, à rendeli mudesti è sani : tarramuti, timpeste, micidii,… Ma nulla ci riiscì.
L’Umani si cunfacianu ad ogni disgrazia è pigliavanu a suprana à l’elementi. « Eccu à ciò ch’e sò riisciutu ! Eccu una sumente bella micidiale ch’e aghju postu ! » Eternu Tarru pinsò.

È cusì vene ch’à malincore Eternu Tarru dicise di buscà è di visità un’antra pianetta è di lancià un astru ver’di a so cara Tarra par iscompie l’Umani è a so civilizazione, è E.T. si ne vultede annant’à a so pianetta nova.

              Publicatu da u misteriosu "Eiustessu" nantu à u Foru corsu

Publié dans Prosa

Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article