Vita è Avvinturi di u Cavaglieri di Mirvella

Publié le par Foru Corsu

Capitulu I

Ghjuvantù


Mi chjamu Diotaiuti di Mirvella, Cavaglieri di Mirvella, chì i mei sò stati annubiliti in 1736 da a so maistà altissima u Rè di Corsica Tiàdoru u Prima.
Eu sò natu un pocu nanzi, ma puri m’invengu bè, ziteddu, quand’ì u cancigleri Sebastianu Costa, un ziu preti di u nosciu parintatu, ci visitaia in paesu, in a turri, è ch’un ghjornu vensi cù a nutizia fantastica chì u me babbu, par via di u so rangu in a sgiurizia di a pievi, era statu alzatu à a nubiltà di u Regnu. Fecimu un pranzu di quiddi pà fistighjà l’evenimentu, cù monda vinu bonu parfumatu cù u meli è monda carri arrustita di toru è di muntonu, chì ugnunu a sà hè segnu di furtuna è virilità d’ingùttasi a robba mascia di l’animali.
Devu di palisà chì u me casali fù sempri piazzatu suttu à sti dui segni quì : a furtuna, chì no cridimu in a noscia stidda – è à tal’ puntu chì certi gattivi lingui ùn esitani mancu à dì chì no semu cascati di culu in i sciacci – è a virilità, chì l’omini di u me cippu, dipoi chì u mondu hè mondu, ani tinutu pà unurèvuli di cunquistà è suddisfà a ghjenti fiminili.
Hè quì un piccatu ch’e’ cunsidarighju com’è lebbiu, ma a so chì l’astutti di a me cumarca ùn ispartini micca a me filusufia è nemmancu i me usi. Ma chì vuleti, sò campagnoli ròstici è ancu appena crudi, mentri chè eu aghju imparatu da ghjòvanu l’arti dulci è u raffinamentu di u libertinismu quand’e’ parsiguìu i me studii in Tarra Ferma, dund’ì babbu, prima Cavaglieri di u nomu com’è l’aghju spiicata, m’inviesti pà circà d’alinà a coghja pasturigna chì mi ricupria sempri l’orlu di a camisgia.
Scelsimu dunca à Vinezia pà locu di u me addivamentu. Ùn la rigrettu micca. A cità era da veru in dicadenza sì no pinsemu à u so spannu di i sèculi passati, un ambienti d’abbandonu è di curruzzioni subranaia in l’università è in i palazzi, è dimula chjara aghju passatu più tempu à bambuscià in i taverni, tandu, chè à studià u Tassu.
Eramu una bella cumpagnia di sburgnoni è d’amici di u piaceri, ghjòvani è filici, piazzati tutti suttu à l’imperu di Baccu è di Vènnera. A cità era dunca un locu pridilettu pà a me cunvirsioni, s’è possu dì, è l’influenza d’un certu Ghjacumu Casanova si duvia ancu affirmà ditarminanti in a perversioni di u me parcursu. Eccu ciò chì l’amicu Casanova scrivia più tardi, in un libru publicatu in esiliu, à Leipzig, di ‘ssu tempu binidittu è di a noscia squatra famosa, chì ‘ssu ritrattu ch’iddu faci d’iddu stessu pudaria essa quissu d’ugnunu di a noscia cumbrìcula : « …socu vultatu à a me patria l’annu 1753, abbastanza struitu, pienu di mè stessu, sturditu, vulendu bè u piaceri, numicu di priveda, parlendu di tuttu à boci rivolta, filici, in saluta è schirzendu, à mezu à una banda d’amici di a me sterpa chì n’eru u gunfalunieri, di tuttu ciò chì mi paria pazzia sia sacra sia prufana, chjamendu idea fatta tuttu ciò ch’era scunnisciutu da i salvàtichi, ghjuchendu bellu ghjocu, truvendu paru u tempu di a notti è quissu di u ghjornu, è ùn rispittendu chè l’onori ch’e’ n’aviu sempri u nomu annantu à i labbra più par altezza chè par suttimissioni… » Più bella difinizioni di mè stessu, o ghjenti, ùn sapariu scriva. Ordunca m’apristi à a vita in quissa bella è sprafundata cità di l’acqua.
Ùn passu micca annantu à st’andana senza pricisà chì fù dinò culà ch’e’ ni vensi un omu. Eramu in ispassighjata un ghjornu cù Casanova annantu à l’isulottu di Murano, quandu scuntrestimu una ghjuvanetta splèndida chì ben sicura era accumpagnata da una vechja zia tutta sdinticata. Cascheti sùbitu innamuratu è chersi à u me amicu di ghjucà u mizanu cù a zitedda maraviddosa. Si chjamaia Antonella, ed era di bella razza – un veru pizzonu ancu ! Casanova, vidindu u me statu cumossu è sanguignu, ridisti è prumissi di fà di tuttu par entra in cuntattu cù a criatura divina. Fù ciò ch’iddu feci, è u lindumani à sera mi dissi di prisintammi suttu à u balconu di a damicella pà un sirinatu di i più divoti. Pocu dopu mi missi dunca à cantà è ad accumpagnammi di cètera suttu à a finestra di a bella, quandu quidda cumparsi – mascarata… – fendu mi cennu di cuddà in a so càmara ! In quattru è trè setti mi tiraiu pà a facciata, tinindu mi à a vigna salvàtica chì criscìa longu à u casamentu, è salteti in càmara senza più fiatu. Oh spaventu ! Chì vidisti tandu ? A me dulci innamurata s’era stracquata annantu à u lettu, nuda in cristu, è un omu cù a stessa vistitura era dinò stracquatu accantu ad idda, è, malgradu a màscara ch’iddu purtaia stu furdanu, poti facilmenti ricunnoscia u me mizanu, Ghjacumu Casanova ! Ma ùn ebbi tempu nè pà a suspresa nè par sèntami uffesu, ghjà a linda è diliziosa Antonella m’attiraia ad idda (è ad iddi !) par cacciammi senza vargugna è a me cara virghjinità è u me onori cussì priziosu…
Da tandu, a ricunnoscu, fubbi trà i vilani i più sporchi di i notti viniziani. Cù l’amicu Casanova, è cù dui o trè altri dimonii di a stessa andatura spiritaiamu carrughji infami è alta sucità. Ghjocu è lussura erani u me sòlitu lottu, baccanali indegni è ghjuvannari impazziti m’erani raghjon’ di viva. Aaah ! sentu bè chì vo mi maladiti, ma chì vo cìrcati di capiscia chì èssaru nocenti è ignuranti ch’e’ eru à quiddi tempi biati ! È chì cori purgu ma prontu à cumprumèttasi battia in u me pettu !
Ma dopu à sti belli ghjorna, fatti d’imparera d’ugni minuta è di primi cunquisti calurosi, un pilastru di a divizia famigliali vensi à mancà. A furtuna, pà a prima volta, m’abbandunaia. Una lèttara mi parvensi di branu di u 1754 annuncèndumi l’agunia di u prima Cavaglieri, u me babbu, in più in un cuntestu di i più trubbulati pà a noscia ìsula in guerra contru à i Ginuvesi. Mi tuccaia à vultà senz’altru in a me pievi di Mirvella. Basgesti i me tènnari cumpagni, à Ghjacumu è à l’altri, ch’e’ licinziesti in i làcrimi è i raspia, è dopu à una travirsata sfrinata è rumanesca di tutti i regni è ripùblichi d’Italia, m’imbarchesti infini à Livornu pà a tarra nativa.

Publié dans Prosa

Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article
G
U primu capitulu è l'ultimu erani tosti. Di i volti pà i capituli intermedii u Cavaglieri era un pocu zuffu...
Répondre