Vita è Avvinturi di u Cavaglieri di Mirvella

Publié le par Foru Corsu

Capìtulu III



Veneziana Cinarchesa

Sunitaia in un celi abbughjatu, u timpurali rughjìa annantu à a pievi di Mirvella, voddu dì u me duminiu chì oramai nimu mi pudia più cuntistà. Era un annu è mezu chì Donna Lucrezia è Zi’ Antonu erani trapassati, è nienti si pudia più oppona à a crèscita di a me putenza.
Cù u me valettu, u fideli Dolmansuetu, tiniamu u rughjonu cù una man’ di farru. I campagnoli ci arricaiani i bacinati di granu è i sporti intrevi di casgi chì i me privileghji chiriani. I purcaghji mi duviani dinò i più belli pezzi di a so salamaria, è i vaccaghji piigaiani u vinochju davanti à mè arrigalèndumi i mori di carri vitiddina. U pastori Ghjuvan’ Federicu era suldatu più chè bè pà fà u capimaestru di tutti sti vilani è purghjia à a so càrica un zelu feroci chì assicuraia a me duminazioni. U me tempu, u passaiu à caccighjà cù Dolmansuetu è i me sbiri, è tutta a robba campestra era mea postu ch’in più aviu intardittu a caccia pà i misareddi è a pasturizia ; ma nimu si rivultaia, tiniani tutti à menti u suppliziu d’Antonu è Lucrezia, quiddi infami, è a sorti ch’e’ sapiu risirvà à i scillirati stantaraia st’aienti dèbbuli è domi di natura.
Vidindu quantu i me pòpuli si ni staghjiani tranquilli, aviu ancu ristabilitu u vechju drittu di Prima Notti, è cussì ùn si passaia più un matrimoniu senza ch’e’ fussi eu u prima à codda u fiori di a ghjòvana spusata. Ma quandi a sposa era suzza, era piuttostu Dolmansuetu chì facia l’uparata, chì u me valettu, andeti à sapè parchì, nutria una attichju particulari pà i butti è i ciònciuli i più innumèvuli. Un altru viziu di Dolmansuetu era di svargugnà i ghjuvanotti chì vardaiani i so animali in furesta, ed eu, ruttu da ziteddu à i lussuri di Vinezia, ricunnoscu sinceri ch’ùn ci truvaiu tantu à rumbiccà.

Infini ni ghjunghjimu à quidda notti ch’aghju annunciatu, quandi u celi s’era sdrutu è chì i timpuralati si scatinaiani. Eramu panaghji cù Dolmansuetu davanti à u focu in a me turri, in traccia di fighjulà cocia un cusciottu d’agneddu è di facci falà i bidunati di vinu chjarasgiolu, mentri chì dui servi muntagnoli ci prudigaiani invinuchjati calchì liccatura ghjintili.
D’un colpu un faccindaghju bestiu intristi in a grandi sala pà annunciammi l’affaccata imprubàbili à quist’ora, è cù ‘ssu tempu, d’una vittura lussuosa cù ottu cavaddi in i stanghi.
− Sgiò Cavaglieri, dissi l’abruttitu, hè ghjuntu un vitturonu, aspetta in a corti di u casteddu. Hè un missaghjeri impurtanti di u Generalìssimu Paoli…
− Di quali ? risposi eu.
− U Generali Paoli, sgiò Cavaglieri, quissu militaru nabulitanu ch’hè statu elettu a statina scursa à a testa di a Nazioni.
− Falemu à veda, cunsigliò Dolmansuetu, pò essa un affari sediu…
Ùn mi piacìa tantu di fammi dirranghjà à quiddu momentu biatu da un frusteri scunnisciutu, ma postu chì st’aienti erani ghjunti è ch’iddi chiriani l’asiliu, c’era com’è un duveru d’accuglianza. Semu falati.
A vittura era bè à u centru ‘lla corti, è malgradu l’acqua chì si ni falaia senza cessu, un omu in capeddu era rittu ad aspittà davanti à i cavadda.
M’avvicineti da l’omu, rimarchendu sùbitu suttu à a cappa è u capeddu i prupurzioni rispittèvuli d’un corpu d’umatali, ben chè forsa appena grassu.
− Mi prisentu, dissi u rumpistacca, Matteu Mattei, di Corscia, imbasciatore numinatu pressu à a pieve di Mirvella da sta Signuria Illustrìssima u Generale de’ Paoli !
Dui cosi mi piaciani pocu in ‘ssa manera pumposa di prisintassi : dighjà l’accentu insuppurtèvuli di l’omu, chì paria di parlà cù una patata calda in bucca, è po’ subratuttu l’idea ch’un imbasciadori m’era mandatu pà vastammi a vita. Dighjà appruntaiu u pianu di fà spariscia ‘ssu sfacciatu u più prestu pussìbuli, è fighjulendu in i canta vidisti à Ghjuvan’ Federicu piattu daretu à una liccia cù u biàcculu in manu. Mi dissi chì i me sbiri erani bè drizzati. À a mìnima parolla dispiazzata, à a prima allusioni à calchì ammuffera fiscali, u raprisintanti di u guvernu sparisciaria cussì prestu in i trefunda abissali d’un puzzu scantatu…
− Bi chergu un alloghju pè sta notte, caru Cavaglieru, è bi dumandu d’impristà qualchì attenzione à ste duie ‘onne chì morenu di fretu in u vitturone…
− Duie ‘onne ? dumandeti curiosu è calendu u capu versu a purtiera.
− Signor’ sì, a vostra pìccula cugina Veneziana, chì bo ùn cunniscite micca, ma chì u Generale vi manda pè mèttevi à casu di l’urgenza d’un’ unificazione di tutte e nostre forze contr’à e pretensione di i Genuvesi infami. A vostra cugina hè una patriotta accanita, speremu ch’ella vi cunvincerà di pòrghjeci tuttu u vostru aiutu…
− Và bè, quista hè una. L’altra qual’hè ?
− Ghjè a so percetrice, Donna Francesca, chì cunnosce e lèttere è hà viaghjatu sin’à l’Imperu di China.
À tempu ch’iddu parlaia, i dui donni surtistini dilicati da u carru, prutetti suttu à i so pizzetti. A prima à muscià a so faccia fù a parcitrici, chì mi tesi una mani ch’e’ basgeti cun rifarenza. Era una donna matura chì vi fighjulaia cù unu sguardu inquisitori, unu sguardu duru ma sempri piacenti è chì ùn sapaia piattà st’uncia di viziu ch’iddi t’ani certi vechji strii cummissiunati à nomu di l’educazioni di i ghjuvanetti, è di u mantinimentu d’una forma d’òrdini di a murali. A prima idea chì mi vensi fù di dannalla in i sciala d’un disòrdini assulutu.
Infini a me cucina – ch’ùn cunniscìu mancu a so esistenza sin’ad avali – si cacciò anch’idda a pizzetta è mi pirmissi di veda u so visu. Una saetta si ziffò in u me cori di colpu, ùn avia mai vistu un sembiu cussì carcu à splindori è à billezza, i me ochja ùn s’erani mai brusgiati à a cuntimplazioni d’una maravidda sìmuli.
− Veneziana Cinarchesa, dissi a bella cù un surrisu ch’ùn pudiu chè cunnoscia, ‘ssu surrisu cagnacciu di a sterpa chì ci unificaia. Socu a voscia cucin’ di terzu, di i parti più miridiunali di u nosciu anticu duminiu. Vi dumandu u vosciu asiliu, caru meu, oohh… Socu cussì stanca da ‘ssu longu viaghju, m’abbisugnaria un lettu dulci di bambacia è un bagnu caldu è prufumatu, m’abbisugnaria un pocu di riposu da ricutta u me tintu corpu mezu troncu…
− I fiori i più priziosi inbalsamighjani u vosciu bagnu, cara cucina, è un lettu di piumi vi hè apartu, chì suspira ghjà pinsendu à u vosciu abbandonu diliziosu… sussureti à stu ghjuveddu inaspittatu tuttu basgènduli – è suchjulènduli un pocu – a palma di a so mani.
− Oops ! Socu cussì filici di ‘ssa scontra tantu bramata, u me cucinu…
Fù l’imbasciadori bàrbaru à rumpa st’ètimu subranu d’armunia.
− Mmmh ! Mmmh ! Feci rascèndusi a cannedda. Avarete bè qualchì stalla cù a paglia secca pè agrundà ancu à questu gallochju chì ci accumpagna ?
− Un gallochju ? mi stuneti tandu circhendu di scedda ind’era ch’iddu curria un ghjaddu.
− Iè, u gallochju, u cunduttore di a nostra vittura.
Mi vulteti versu Dolmansuetu, intarrugatori.
− Bò, pò dassi una parolla di u Muntesi.. ? pruposti u me valettu.
U « gallochju » era sempri à pusà annantu à u so sediu, briddi in manu è trosciu bàttulu.
− Iè, certu, t’avaremu un catagnonu ancu pà ‘ssu servu, linteti senza intaressu.
− Và bè, ti poi arripusà ancu tù avali, o Cumpà, hai fattu un travagliu magnìficu ! Briunò guasgi Matteu Mattei à u culmu di u suddesfu, è francamenti mi dumandaiu chì passioni pudia nutriscia pà un èssaru cussì bassu.
Intantu, culmatu anch’eu da a prisenza cussì straurdinaria di ‘ssa cucina agrièvuli, dicisi di risparmià pà calchì tempu a vita di l’imbasciadori sfacciatu, è cù un gestu discretu di a mani, feci capiscia à Ghjuvan’ Federicu ch’iddu si pudia ritirà in u bughju cù u so biàcculu, ciò ch’iddu feci i rigretti in ochji.

Fùimu prestu à riscaldacci tutti in a turri, è i servi curriani pà arricà cunfortu à i nosci invitati. Famiti, passestimu à tola, è cù talentu m’eru sappiutu piazzà trà a me cucina è a so prutittrici cruda. Dolmansuetu intazzaia u cusciottu d’agneddu è sirvia à chì ni vulia. Toccu da l’accolta, u raprisintanti di u novu guvernu crezzi ùtuli di pèrdasi in tanti ringraziamenti, è attaccò un discorsu.
− Simu cuntenti di vèdevi infini, caru Mirvella, u vostru ripastu ci agradisce, ancu sè no simu appena fiacchi, è a vostra accuglianza cuntradisce in tuttu sta riputazione tùrbida chè vo nutrite in Cismonte. Parlaremu in tempu è ora di a missione chì ci porta, chì per avà siate ringraziatu per a vostra cusì bella ospitalità. D’altronde sò un po’ pueta à certi mumenti, in tutta mudestia, sè vulete vi impruviseraghju una loda amichèvule chì mi vene, quì…
− Par piaceri, intarvensi Veneziana, semu tutti faticati, u Cavaglieri avarà tuttu u tempu di scopra i vosci talenti mentri u nosciu sughjornu quì, par avali prufittemu di ‘ssu ripastu, è di u calori di ‘ssu casamentu, po’ andaremu à dorma, chì u pindrachju vi pidda ancu à vo, o Sgiò Mattei, si vidi bè…
Cunfusu, u dignitariu pumposu si ni steti infini zittu, è si rimissi di nasu in u so piattu à rustuccià unu schincu d’agneddu chì anch’iddu paria di vulelli risista. Ricunniscenti, mi vulteti versu a me cucina, pà burbuddalli à l’arichji – chì nimu sintissi – i me ringraziamenti i più sulenni.
− Seti un ànghjulu, cara Veneziana, m’eti arrisparatu a tirania di ‘ssu mirlitonu. Biata à vo, a me cocca. Mi ci vularani i mori d’inginiosità è d’invinzioni par pudevvi renda tutta a misura di stu sirviziu… Forsa duvintendu u vosciu sirvitori u più fidu, è u più ìntimu ?
− T’avareti di più l’argumenti di cummandà chè quissi di serva, o Cavagliè, risposi Veneziana à boci bassa è licchendu a so furcina cù dilicatezza, a mi musciareti abbastanza à bon’ ora, ni so cunvinta…
Calatu pà parlalli à l’arichji, pudiu veda i formi ginarosi chì sbuccaiani da u so cursari, è d’altrondi a me dulci cucina facia di tuttu pà ridrizzà u pettu ch’e’ pudissi mirà ancu di più i parti i più ritondi di u so sennu. Eru in focu, baviaiu d’invidia, ubligatu ancu di fà cascà un tuvaddolu annantu à mè par impidì chì u me disideriu si vidissi troppu.
Mi ridrizzeti par fà neci di nudda, è cuntinivà di manghjà tranquillu è distintu com’è un òspitu accrianzatu. Ma ghjirendu u capu, mi ritruveti nasu è nasu cù a pracitrici chì mi vardaia, infuriata.
− Attentu o Cavaglieri, l’ànghjulu chì vo disidareti hè suttu à a me prutizzioni ! Ùn vi lacaraghju micca uffenda un’ èssara cussì niscentri, è nemmancu imbrutta a so virghjinità cussì priziosa ! Mi liticò a vechja tuttu circhendu d’ùn fassi senta.
− Ùn aghiti inchiitùdina, cara Francesca, li risposi com’è abitatu da u malignu. Uffesi à spachjà n’aghju tant’è più, t’avareti a voscia parti, a vi prumettu.
Oh ! Oh ! Feci a vardiana di i virtù, è si ciuttò anch’idda di capu in u so piattu, disturbata è inghjuliata, è ghje’ sintiu u so trimuleddu, quì accantu à mè, mentri ch’e’ li lacaiu viaghjà una mani à a nàscita di i so rena, è ch’idda ùn sapia più da tena à fughja, ch’idda sdrughjìa, è guasgi vinia menu...

Publié dans Prosa

Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article