U SILENZIU DI XUAN (Francesca Graziani)
U silenziu di Xuân
Sì intrutu in a pezza
Cù li to ochji spenti
Inquatratu da l'altri
A to moglia, i figlioli
Tenenduti a manu
Vint'anni chì t'eri mutu
Dipoi u to ritornu
Vint'anni chì t'eri mortu
Simu quelli ch'ùn Sanu
Nò, mai a saperemu
A soma d'i to guai
Quandu t'anu arrestatu
Ch'elli t'anu purtatu
In lu so novu infernu
Ch'ùn hanu mancu inventatu
Ma cum'elli sanu inventà
L'omini tante nuvità
Tante finezze
In a so crudeltà!
E cabbie da i tigari,
I turmenti, i castichi,
Pè u sempre da tace
Per circà a to pace.
Ùn speravamu nunda
Chè di fatti un cennu
Di piglià a to manu
È parlavamu pianu...
Eccu ch'un sole piattu
Isciutu da i nuli
Accese li to ochji
S'allumina u to visu
Quand'è tù vedi à mamma
"Bonghjornu, o cugì
Sò felice di rivedeti"
Fù tuttu, in u bughju
I to ochji ciuttonu
Vultai à lu to Viotu
Da tumbà i ricordi.
Vultà, ùn sì vultatu.